---
Apraxia mersului se caracterizeaza prin pierderea initiativei si indemanarii la mers si prin tulburarea controlului voluntar. Bolnavul bate pasul pe loc, merge cu pasi mici, desprinde greu piciorul de pe sol, membrele inf. se incruciseaza, trunchiul se apleaca inainte. Mersul apare ca o defectiune a mecanismului de declansare a activitatii, aceste tulburari apar in tumori frontale.
Apraxia ideomotorie – apare intr-o intrerupere in conexiunea centrului formarii unui act motor si
Pentru a se putea obţine rezultate bune, se recomandă începerea gimnasticii medicale imediat după depistarea deficienţei (prevenirea apariţiei asimetriilor secundare de la nivelul feţei şi toracelui).
Scopul tratamentului corectiv: 1. Tonificarea şi lungirea muşchiului sternocleidomastoidian, scurtat şi contracturat de pe partea dreaptă şi tonificarea şi scurtarea muşchiului sternocleidomastoid din parte opusă. În acest sens, muşchiul sternocleidomastoidian de pe partea dreaptă va lucra excentric şi în afara segmentului de contracţie; muşchiul sternocleidomastoidian din partea stângă va lucra concentric şi în interiorul segmentului de contracţie. 2. Corectarea asimetriei centurii scapulare şi toracelui. 3. Formarea reflexului de postură corectă a capului şi gâtului în acţiunile statice
Astmul bronsic este o entitate clinica caracterizata prin accese de dispnee, predominant expiratorie, cu durata, severitate si moment de aparitie variabile, care apare la persoane cu hiperexcitabilitate traheobronsica la stimuli variati. Ca frecventa, boala variaza in 1-4% din populatie.
Etiologie: dupa etiologie, astmul se clasifica: Astmul alergic apare datorita unor particule numite alergeni. Din categoria alergenilor fac parte: -alergeni inhalanti-praful
Bronsita cronica este o boala caracterizata clinic prin tuse si/sau expectoratie intermitenta sau permanenta determinata de hipersecretia mucoasei bronsice, avand ca substrat anatomopatologic o inflamatie cronica nespecifica a peretelui bronsic si alterarea structurii mucosecretante si evoluand de obicei spre o afectare progresiva a bronhiolelor si a tesutului pulmonar. Caracterul cronic al semnelor (tuse, expectoratie) trebuie constatat cel putin timp de
Coxartroza reprezinta afectarea cronica degenerativa a articulatiei soldului ce apare in conditii etiologice foarte variate, dar cu acelasi rezultat finat, deformarea articulara invalidanta. Este o afectiune relativ des intalnita, fiind si cea mai invalidanta dintre artroze, putand evolua spontan pana la infirmitati grave. Coxartroza primitiva (primara, esentiala sau indiopatica) evolueaza in absenta
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin mişcare efectuată prin programe de recuperare medicală care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului functional în diverse suferinte. Kinetoterapia este o formă terapeutică individualizată care, plecând de la programe de exerciţii fizice statice şi dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de prevenire), curative si de recuperare. Astfel, kinetoterapia îsi
Imbatranirea aparatului locomotor Imbatranirea osteoarticulara reprezinta un process involutiv normal, care nu trebuie confundat cu procesul artrozic de degenerare a articulatiei si include totalitatea modificarilor considerate ca normale la care este supus individual de-a lungul vietii Imbatranirea osteoarticulara reprezinta un process de lunga durata, mult timp fara expresie clinica, determinat genetic, peste care se suprapune
Scopul exerciţiilor corective este: 1. Tonificarea în condiţii de scurtare a muşchilor laterali externi ai coapselor şi gambelor - concomitent cu alungirea muşchilor interni ai aceloraşi grupe musculare. Pentru aceasta, muşchii externi ai coapselor vor lucra concentric şi în interiorul segmentului de contracţie în timp ce muşchii interni vor lucra excentric şi în afara segmentului de contracţie. 2. Realizarea unei mai bune stabilităţi a articulaţiei genunchiului. 3. Formarea unui reflex corect al genunchilor în stând, mers şi
Scopul exerciţiilor corective: 1. Tonificarea şi scurtarea muşchilor laterali interni şi alungirea muşchilor externi ai coapselor şi gambelor. Pentru aceasta, muşchii interni vor lucra concentric şi în interiorul segmentului de contracţie, iar muşchii externi - excentric şi în afara segmentului de contracţie. 2. Formarea unui reflex de atitudine corect a genunchiului atât în ortostatism, cât şi în-mers.
Mijloace folosite 1. Exerciţii statice - sub forma poziţiilor derivate ale poziţiilor fundamentale: - stând pe vârf, pe partea externă; - şezând - călare - cu gambele încrucişate (turceşte); culcat - înainte, înapoi, lateral, atârnat; 2. Exerciţii dinamice, care constau din: - exerciţii de membre inferioare sub forma mişcărilor de extensie, adducţie şi
Infarctul miocardic sau atacul cardiac este o urgenta medicala in care circulaţia sanguina a cordului este blocata brusc, determinând moartea muşchiului cardiac prin lipsa de O2. Majoritatea infarctelor miocardice sunt determinate de un trombus care blochează una dintre arterele coronare. Arterele coronare aduc sânge bogat in O2 la inima şi substanţe nutritive. Dacă acesta este blocat, muşchiul miocardic suferă
Boala Parkinson este o boala degenerativa ce survine in urma distrugerii lente si progresive a neuronilor. intrucat zona afectata joaca un rol important in controlul miscarilor, pacientii prezinta gesturi rigide, sacadate si incontrolabile, tremor si instabilitate posturala. Tulburarile legate de boala Parkinson apar cel mai adesea intre 50 si 70 ani; varsta medie de aparitie a bolii este de 57 ani. La inceput, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de imbatranire, dar pe masura agravarii acestora,
Spondiloza cervicala este o afectiune degenerativa a coloanei vertebrale, localizata la nivelul vertebrelor cervicale si a discurilor intervertebrale. Afectiunea survine in general la persoanele cu varsta inaintata( peste 45 ani ) si evolueaza in timp.Statistic vorbind spondiloza afecteaza ambele sexe in mod egal,dar survine la barbati mai devreme decat la femei. Spondiloza cervicala apare in urma uzurii (degenerarii) discurilor sau articulatiilor intervertebrale si este adesea insotita de reactii de reparare (osteofite) la nivelul corpilor vertebrali. Aceasta proliferare anormala a
Scoliozele cu două curburi sau cu mai multe curburi necesită un tratament funcţional complex şi de lungă durată, întrucât aceste deformaţii produc asimetrii mari, evidente, la nivelul trunchiului, centurii scapulare şi bazinului. De aceea, în tratamentul acestora se alătură acei factori terapeutici care influenţează favorabil evoluţia acestei deformaţii, cum este tratamentul igienic şi ortopedic. De la început, trebuie menţionat faptul că tratamentul prin gimnastică medicală urmăreşte să oprească evoluţia scoliozelor, să corecteze deviaţiile coloanei vertebrale şi
Corectarea prin gimnastică medicală a scoliozei în „C"
Scolioza este o deviaţie constantă a coloanei vertebrale în plan frontal, care poate să se găsească fie sub forma unei simple înclinări sau curburi laterale - parţiale sau totale -, fie sub forma unui sistem de două sau mai multe curburi alterne, însoţită de rotaţia vertebrelor (torsiunea corpurilor vertebrale) spre convexitatea
|
Ultimele Postari in Forum
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Am gambele groase - ce pot face?
- Am un corp frumos si consider ca sunt ideala si la kilograme, singurul lucru care ma deranjeaza este ca am gambele groase, inestetic, zici ca am gambe
-
-
De la ce apar varicele?
- Acum iarna port niste colanti grosi si foarte stramti, e posibil sa fac varice de la asta? Sau dimpotriva ma protejeaza de varice?
-
-
-
-
-
-
Re: pastila pentru avort Myfegine
- eu am folosit....si a fost mult mai bine acasa decat la cabinet...acolo unde isi cam bat joc de tine si nu te simti atat de bine cand esti cracanata
-
-
-
Ureche - Otoplastie
- Buna ziua ! Am o prietena care are o deformare la urechi. Le are departate de cap. Si ar vrea sa stie daca poate cineva sa ii spuna in jur de ce suma
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Re: Pot sa schimb medicul ortodont?
- Salut Mimo! Si eu am aparat dentar in Valcea...oare la aceeasi persoana? Dr mea vine si sambata...e foarte draguta, daca te intereseaza, poate te poat
-
-
-
-
Implant penian hidraulic
- Am vazut acum cativa ani pe net un filmulet cu implant penian la un mos. iti scoate testiculele si baga niste pompite si o rezerva de ulei in locul lo
-
-
cum se face lifting mamar?
- Ma intereseaza cum se face liftingul mamar? Adica care este procedura? In ce fel iti ridica sanii? Mai taie din ei? :)
-
-
-
-
pret test osteoporoza
- Exista un test pentru depistarea osteoporozei? si cam cat costa? in ce consta, e dureros?
-
-
-
micsorare de sani cu metoda laser
- Am auzit ca micsorarea de sani se poate face si cu laser. care este diferenta fata de cea clasica si unde pot gasi pe cineva bun si ieftin? :)
-
-
Re: Prietenul meu nu ma saruta
- Hmm eu am aceeasi problema. mi-am facut 1000 de griji,el zice ca nu e pupacios ca nu ii place.. mi se pare ca la clasa a 10-a.. nu stiu ce e de facut,
-
-
-
cursuri acreditate injectari botox
- Buna! As dori sa stiu daca si unde s-ar face niste cursuri acreditate pentru injectari de botox si alte proceduri asemanatoare de estetica pentru a pu
-
-
cati ani o mai duci cu Parkinson?
- Am 55 de ani si am fost diagnosticat cu boala Parkinson. As vrea sa stiu ce perspective de viitor am, o sa ajung sa fac pe mine si sa manjesc peretii,
-
-
-
Pot sa schimb medicul ortodont?
- Buna, prieteni!
Am aparat dentar pus in Ramnicu Valcea si acum m-am mutat in Bucuresti. Aparatul dentar este platit integral si merg doar la sedinte
-
-
-
-
Prietenul meu nu ma saruta
- Ce sa insemne lipsa sarutului in cuplu? Inainte ma saruta mai rar insa de la un timp de vreme deloc. pot sa spun ca se poarta frumos cu mine, ma plimb
-
-
-
-
Fata cu silicon in fese
- Si-a facut cineva implantul asta in fese? Aveti poze cu inainte si dupa? Care e diferenta in cum va simtiti si psihic si fizic?
-
-
Ulei de masline injectat in fese
- Asta am auzit prin autobuz, ca una si-a injectat ulei de masline in fese sa le faca mai mari. O fi fost vreo gluma.
Exista asa ceva? Nu faci infectie
-
-
Anticonceptionale pt reducerea acneei
- am inteles ca ai putea controla acneea si prin intermediul anticonceptionalelor. Este adevarat?daca da, in ce fel actioneaza? si ce marca sau caracter
-
-
Mers cu picioarele lateral
- buna ziua! fetita mea merge cu picioarele inspre exterior putin. nu e ceva sa zic ca e bolnava dar e inestetic. Cum as putea-o convinge sa constientiz
-
-
-
-
-
-
-
-
Variatia greutatii pe parcursul zilei
- Aseara m-am cantarit si aveam 54,7 kg iar acum de dimineata am 54,0 kg. Unde sunt 700 de grame daca nu am fost la WC.
Am cantar electronic, nu cred s
-
-
-
-
-
liposuctie cu laser a facut cineva?
- Sunt curioasa care e avantajul liposuctiei cu laser si daca a facut cineva sa ne poata spune mai multe despre procedura, cat costa si unde a facut-o.
-
-
top medici esteticieni
- Care sunt cei mai buni medici esteticieni din tara?
Si care sunt cei pe care sa ii evitam?
-
-
-
CUm se face masajul fetei?
- Cum se maseaza fata corect si de asemenea cum se aplica crema de fata ca sa nu intinzi pielea si ridurile?
-
-
-
-
Cate tipuri de aparat dentar exista?
- As dori sa stiu cate tipuri si materiale de aparat dentar exista si care este recomandat cel mai mult ca sa imi acopere golul datorat lipsei unei mase
-
-
-
carente imunitare
- Ce se poate face sa intaresti sistemul imunitar slab?
Pastile, plante, stil de viata... cum sa faci sa invingi bolile si mai ales virusurile?
Ce sa
-
-
-
un nr de contact,
- imi trebuie o programare pt marirea sanilor, nu stiu cum sa fac asta , nu gasesc nici un nr de tel
-
-
-
-
-
-
-
-
-
intinerirea fetei prin masaj
- Se poate face intinerirea fetei prin masaj? Are un efect pozitiv masajul fetei, si care? Ma gandesc ca prin masaj cam tragi de piele si isi pierde fer
-
-
-
-
-
Re: Cum sa tii spatele drept
- Nu conteaza buzunarele sa fie mai sus, daca ai deja inceput de cifoza (cocoasa) tot asa o sa stai cu umerii, adusi in fata, chiar daca sunt buzunarele
-
-
Implant cu Silicon
- Nu vad prea multe discutii despre asta. M-am operat acum 2 zile si as vrea sa discut cu cele care au trecut printr-o astfel de operatie... Implantul c
-
-
Cum sa tii spatele drept
- Prietenul meu mi-a spus ca nu mai sunt asa dreapta ca la inceput, ca tin umerii prea in fata.
Tin mult la aspectul meu cautand explicatia mi-am dat s
-
-
-
-
-
Re: Marire a Sanilor nechirurgical
- nu exista pastile care sa faca o marire reala ci doar atrag cateva zile apa dand impresia de marire. o alternativa ar fi mezoterapia, adica injectii c
-
-
-
-
pastila pentru avort Myfegine
- Exista o pastila pentru provocarea avortului RU 486 Myfegine!
ATENTIE!!!
Desi este vanduta la liber pe internet ea poate provoca hemoragii abunden
-
More Topics »
|