Bronsita cronica este o boala caracterizata clinic prin tuse si/sau expectoratie intermitenta sau permanenta determinata de hipersecretia mucoasei bronsice, avand ca substrat anatomopatologic o inflamatie cronica nespecifica a peretelui bronsic si alterarea structurii mucosecretante si evoluand de obicei spre o afectare progresiva a bronhiolelor si a tesutului pulmonar.3 luni, 2 ani consecutiv.
Incidenta bronsitei cronice este variabila in functie de conditiile de macro si microclimat. In unele tari (Anglia), bronsita cronica este considerata boala nationala; in Europa, 20-30% din barbati sufera de bronsita cronica.
Etiologia bolii: cauzele care duc la aparitia bronsitei cronice pot fi grupate in 2 mari categorii-endogene si exogene:
1).cauze endogene:
locale-reprezentate de modificarile anatomice, vegetatii adenoide (polipi), hipertrofii amigdaliene si deviatii de sept;
generale-reprezentate de alterarea mecanismelor de epurare bronsica, carente imunitare si sensibilitate la frig.
2).cauze exogene:
iritatii bronsice-aparute datorita fumului de tutun, atmosferei poluate, iritantilor profesionali de origine animala, vegetala sau minerala;
infectii bronsice cu microbi, virusuri si micoze;
alergia bronsica.
Factorii favorizanti ai bronsitei cronice sunt: afectiuni pulmonare reprezentate de deformari toracice congenitale sau dobandite-cifoscolioza, rahitismul, sechelele de poliomielita la nivel musculaturii respiratorii, tuberculoza si astmul.
In aparitia si evolutia bronsitei cronice predomina 3 componente patogenice: hipersecretia bronsica, infectia bronsica, obstructia cailor respiratorii. Initial, in bronsita cronica simpla sputa este mucoasa, ulterior ea devenind purulenta.
Simptomatologie: debutul bolii este insidios; semnele principale sunt tusea, expectoratia si dispneea.
Tusea este provocata de excitatii care pleaca de la nivelul epiteliului alterat, excitantul obisnuit fiind chiar secretiile bronsice. In perioada initiala, tusea este mai intensa dimineata, la scularea din somn (tusea fumatorilor).
Expectoratia variaza cantitativ si calitativ.
Dispneea poate apare la ani de la debutul bolii, manifestata initial dupa efort, iar mai tarziu si in repaus. In investigatii se mai recomanda examinarile bacteriologice ale respiratiei, examenul radiologic, examenul bronhografic; explorarea functionala care arata modificarile importante ale volumului expirator maxim pe secunda, cresterea volumului rezidual si al capacitatii pulmonare totale.
Evolutie: bronsita cronica are o evolutie indelungata, intermitenta, cu episoade de activare mai frecvente in sezonul rece; bronsita cronica duce la insuficienta respiratorie prin scaderea elasticitatii si mobilitatii pulmonare si prin reducerea permeabilitatii bronsiolare.
S-au descris 3 stadii ale evolutiei:
Stadiul I de bronsita cronica simpla este caracterizat prin tuse cu expectoratie mucoasa. Tipul predominant este bronsita cronica tabace.
Stadiul II este bronsita cronica cu infectie recurenta sau persistenta. Expectoratia devine mucopurulenta sau purulenta, mai ales in sezonul rece.
Stadiul III este bronsita cronica cu obstruatia cailor aeriene, care are ca rezultat tulburarea ventilatiei alveolare si aparitia dispneei.
Tratament: este profilactic, respectiv profilaxia imbolnavirii si profilaxia recidivelor. Tratamentul curativ urmareste:
-dezobstructia cailor aeriene prin antiinfectioase mucolitice, fluidifiante si expectorante si bronhodilatatoare;
-ameliorarea schimbului gazos prin oxigenoterapie si stimulente ale centrului respirator.
Reeducarea functionala respiratorie, exercitiile de respiratie sunt utile pentru prevenirea si tratarea obstructiei bronsiilor mici si se recomanda in functie de stadiul bolii.
Recuperare
1. Obiectivele recuperarii:
Corectarea tuturor conditiilor de habitat, de munca, a deprinderilor, a tuturor influentelor exterioare care reprezinta conjuncturi determinante sau agravante pentru evolutia bolii. Din aceasta categorie fac parte: fumatul, atmosfera poluata, tipul muncii, regimul de viata, alimentatia, prevenirea bolilor intercurente, evitarea alergenilor. In acest scop se recomanda masuri educationale, masuri socio-profesionale, masuri profilactice (vaccinare) si masuri ecologice (protectia mediului).
Indepartarea tuturor factorilor organici functionali si patologici care sunt sau pot deveni factori de intretinere sau agravare a deficitului functional respirator. Astfel, este necesara tratarea infectiilor tractului respirator, tratarea diferitelor deficite organice (deviatia de sept; malformatii toracice; cifoscolioza), tratarea obezitatii, tratarea afectiunilor cardiace care pot influenta functionalitatea aparatului respirator. Acest obiectiv cuprinde si cresterea capacitatii de aparare a organismului, reechilibrarea conditiei psihice si a atitudinii fata de boala. Metodele utilizate pentru realizarea acestui obiectiv cuprind masuri farmacologice, kinetoterapeutice, igieno-dietetice, balneoclimaterice.
Dezobstructia bronsica este principalul obiectiv in recuperarea deficitului functional al acestor bolnavi. Metodele utilizate sunt variate: metode farmacologice reprezentate de bronhodilatatoare, mucolitice, corticoizi; metode fizicale reprezentate de aerosoli, drenaj de postura, gimnastica respiratorie, tuse controlata, ventilatie asistata; metode chirurgicale reprezentate de aspiratia bronsica.
Tonifierea musculaturii respiratorii se realizeaza prin kinetoterapie, ventilatie asistata si respiratii de amestecuri gazoase cu densitati scazute.
Ameliorarea distributiei intrapulmonare a aerului, corectarea schimbului gazos si a gazelor din sange. Acesta este obiectivul final al tuturor etapelor. Metodele folosite sunt cele enuntate, la care se adauga oxigenoterapia si masurile farmacodinamice de corectare a echilibrului acido-bazic.
Readaptarea la efort efectuata prin antrenament progresiv si terapie ocupationala.
Reinsertia socio-profesionala, obiectiv al recuperarii socio-profesionale, se realizeaza prin obtinerea tuturor celorlalte obiective, precum si prin mijloace speciale de reprofesionalizare.
2. Metode de recuperare:
Masuri farmacodinamice: medicatia este utilizata frecvent in toate stadiile obstructive; administrarea medicamentelor se face pe cale generala si pe cale inhalatorie. Se recomanda:
-antimicrobiene, cuprinzand antibiotice si chimioterapice;
-mucokinetice-misca secretiile; secretolitice; mucolitice; expectorante; fluidifiante reprezentate de hidratante ale arborelui bronsic (inhalatie), compusi iodati, expectorante clasice, infuziile si decocturile din diferite plante;
-corticoterapia este medicatia care se recomanda cu mare precautie; este foarte indicata in astmul bronsic, in special in starea de rau astmatic; cortizonicele au efect antiinflamator, blocand formarea edemului, efect antialergic imediat, efect imunodepresor, efect de potentare a altor medicamente (tonicardiace; tranchilizante);
-bronhodilatatoare: sunt utilizate in atacul acut actionand pe relaxarea musculaturii bronsice, scaderea edemului prin influentarea vaselor mici sangvine;
-medicatia desensibilizata: administrarea in doze mici a alergenului care produce boala.
Masuri igieno-dietetice si educationale: se recomanda o alimentatie echilibrata, bogata in vitamine, usor hipercalorica daca bolnavul nu este obez. In caz de obezitate se recomanda regim de slabire. Consumul de lichide va fi crescut, ajungand la 3-4 litri/zi pentru a ajuta expectoratia. Mesele vor fi cantitativ mai reduse, dar vor fi mai dese. Daca este asociata si o afectiune cardiaca va scadea aportul de sare. Se contraindica alimente conservate si in special alcoolul. Ca regim de viata, bolnavii vor evita atmosfera poluata, fumatul este total interzis, vor evita schimbarile bruste de temperatura, vor evita infectiile respiratorii. Se recomanda scoaterea bolnavului din mediul cu alergeni.
Masuri fizioterapice: reprezinta metodele de baza in recuperarea functionala a deficitului respirator obstructiv. Se recomanda aerosoloterapie, ventilatie asistata, oxigenoterapie, cura balneara, kinetoterapie. Metodele mai frecvent utilizate sunt:
a).repausul si pozitionarea corecta a bolnavului in pat are rol de a scadea consumul de O2, deasemenea are rol in relaxarea musculaturii abdominale, facilitand respiratia abdominala, tusea si drenajul bronsic. Repausul nu trebuie sa fie absolut pentru ca favorizeaza hipoventilatia, stagnarea secretiilor, scaderea fortei musculaturii respiratorii, scaderea refluxului de tuse, cresterea pericolului aparitiei trombozelor. Se recomanda exercitii limitate la nivelul gleznelor, genunchilor, soldurilor, respiratii profunde, “ridicari” de brate.
b).drenajul postural se asociaza frecvent cu vibratia toracelui. Daca este posibil, bolnavul este pozitionat in Trendelenburg pentru facilitarea drenarii sau bolnavul va fi pozitionat cu toracele cat mai aproape de orizontala.
c).tusea controlata are rol in evacuarea secretiilor. Bolnavul va executa la comanda o tuse cu glota si gura deschisa.
d).respiratia in presiune este un procedeu valoros care are ca efect cresterea ventilatiei alveolare, ameliorarea gazelor sangvine, facilitarea eliminarii secretiilor bronsice. Procedeul consta in executarea inspirului in presiune pozitiva si a expirului in presiune negativa.
e).oxigenoterapia este necesara la bolnavii cu sindrom obstructiv. Administrarea de O2 se poate face prin sonda nazala, masca sau in camere speciale cu atmosfera avand concentratie usor crescuta de O2.
f).reeducarea respiratorie se va efectua de catre kinetoterapeut. Se urmareste executarea unei respiratii abdominale fara sa se intervina asupra ritmului si profunzimii respiratiei. Pacientul va fi instruit pentru a inspira pe nas, iar expirul se va efectua cu buzele stranse.
g).readaptarea la efort reprezinta trecerea de la repausul total la independenta de miscare. Reluarea mersului se face numai cand ortostatismul poate fi mentinut cu usurinta de catre bolnav. Mersul este gradat pe numar de pasi, distanta sau durata si se face de obicei sub protectie de O2. evolutia antrenamentului se face prin marirea distantei de mers, prin cresterea numarului de antrenamente de mers pe zi, prin scaderea pana la suprimare a oxigenoterapiei. La bolnav se urmareste aparitia dispneei sau a tulburarilor de ritm cardiac. Bolnavul isi va relua treptat si activitatiile uzuale-imbracat, spalat, aranjatul patului.
h).psihoterapia este obligatorie insotind orice alta manevra. Bolnavul trebuie sa inteleaga exact ce se petrece cu el, ce a determinat agravarea starii lui de boala si in ce fel metodele care i se aplica actioneaza pentru ameliorarea acetei stari.
i).masajul nu este o metoda specifica pentru bolnavii cu sindrom obstructiv, dar este frecvent utilizat. Se aplica procedee de vibratii si percutie prin care se amelioreaza drenajul bronsic; masajul se incepe cu zona cervicala, umeri si apoi se adreseaza peretelui toracic. Datorita efectelor reflexe ale masajului, se faciliteaza expectoratia, se reduce tusea iritativa, musculatura bronsica se relaxeaza, creste circulatia pulmonara.
j).corectarea diferitelor deficiente musculo-scheletale: corectarea se face daca deficientele exista si este absolut necesara la pacientii tineri. Se va corecta scolioza, cifoza, redorile articulare, contracturile sau hipotoniile musculare.