Imbatranirea aparatului locomotoractiunea factorilor de mediu, process ireversibil, care prin mijloace specifice de profilaxie, tratament si recuperare, poate fi incetinit.
Functionarea aparatului locomotor in timp si variate conditii de mediu genereaza multiple alterari ale acestuia: fisuri osteocartilaginoase, reactii locale iritativ-inflamatorii, depuneri de calciu, etc.
Pierderile osoase se inregistreaza cu a doua decada de viata, fiid invers proportionale cu capitalul osos conditionat genetic, geographic, alimentar si comportamental. La sexul masculin pierderile se realizeaza lent, regulat, la varsta de 80 de ani prezentandu-se o pierdere de 27% din capitalul present la 20 de ani. La femei pierderile sunt inegale:
• Intre 20-50 de ani, pierderi lente si constante;
• Intre 55-65 de ani, pierderi rapide, corelate cu activitatea endocrina
• Dupa varsta de 65 de ani, pierderile de tesut osos devin mai lente comparative cu etapa a II-a
• La 90 de ani, femeia pierde circa 42% din capitalul osos inregistrat la 20 de ani.
Osteoporoza, entitate in cadrul tulburarilor osteopenice ale osului, este definita astazi ca ,,reducere de masa osoasa (os mineral plus matrice) conducand la o fragilitate osoasa crescuta si un risc crescut de fracturi”. In S.U.A. se considera ca osteoporoza sta la baza a 1 300 000 de fracturi anual (mai ales la femeile dupa menopauza ).
In afara de pierderea de calciu in raport cu varsta, sunt considerati factori de risc pentru osteoporoza urmatoarele conditii:
• Nivelul maxim de os acumulat pana in decada a 3-a – 4-a de viata. Acest ,,capital” osos este el insusi in functie de: amprenta genetica, sex, alimentatie, activitate fizica, rasa, etc.
• Modificari endocrine (menopauza).
• Ereditate (familii de osteoporotici).
• Perioade lungi de denutritie (inchisori, saracie).
• Fumatul.
• Alcool excesiv.
• Sedentarismul.
• Osteoporozele secundare.
Recuperarea in osteoporoza
(Tratam medicamentos)
Osteoporoza primara este de doua feluri:
1. Osteoporoza de menopauza (tip I sau trabeculara) care atinge in special osul trabecular. Menopauza prin deficitul de estrogeni determina o deperditie de Ca aproape de 3 ori mai mare ca cea corespunzatoare varstei. Se stie ca estrogenii inhiba resorbtia accelerata de os in turnoverul osos. Lipsa estrogenilor creste pierderea de os, ceea ce va scadea parathormonul ce perturba absorbtia intestinala a calciului, element agravant pentru osteoporoza.
Osteoporoza de tip I determina o scadere cu 30-50% a volumului trabeculelor osoase facandu-le extreme de fragile, de unde usurinta cu care se fractureaza. Corpul vertebral este exemplul tipic pentru pericolul de fractura in cazul acestei osteoporoze.
2. Osteoporoza senila (tip II sau corticala) este osteoporoza care atinge ambele sexe, cea mai tardiva (70-75 de ani in sus), afectand si osul trabecular si pe cel cortical. Exemplul urmarilor acestei osteoporoze este fractura de col femural. Mecanismul acestei osteoporoze este pe de o parte batranetea, iar pe de alta parte, hiperparatiroidismul secundar datorat scaderii hidroxilarii.
Osteoporoza poate fi astazi combatuta printr-un complex de masuri aplicabil pe termen lung format din urmatoarele elemente:
1. Balanta calcica pozitiva este un element de prin ordin. Ea este de fapt rezultatul a doi factori: absorbtia intestinala si eliminarea urinara a calciului.
Absorbtia calcica este influentata de unele stari patologice, dar si de factori nutritionali care pot fi controlati. Inhiba absorbtia calcica: grasimile, alcoolul.
Favorizeaza absorbtia: hidrantii de carbon, fosfatii, vitamina D, aportul calcic crescut. Aceste date permit realizarea unor regimuri alimentare favorabile unei bune absorbtii de Ca.
Aportul proteic are un rol important in bilantul calciului. Excesul de proteine poate creste eliminarea urinara a Ca sis a scada masa osoasa. Dar si un aport proteic insufficient scade masa osului. Dupa fracturi este indicat sa se creasca proteinele si calciul.
2. Aportul suplimentar de calciu. La femeia in postmenopauza se recomanda 800mgCa/zi pentru a scadea deperditia de os. Dupa scoala franceza, la varstnici se poate corecta hiperparatiroidismul secundar prin aport zilnic de 1200mg Ca.
.
3. Hormonii estrogeni si progesteronul. Pentru substitutia hormonilor in postmenopauza se utilizeaza estrogeni conjugati (naturali). Estrogenii se asociaza cu progesteron dupa unele scheme terapeutice.
Substitutia se incepe imediat postmenopauza sau la 5 ani de la menopauza daca se constata o scadere a densitatii osoase. In anii postmenopauza pierderile de os sunt foarte rapide, deci trebuie sa se inceapa imediat substitutia hormonala.
4. Calcitonina. Acest hormon polipeptidic inhiba resorbtia osoasa, activitatea osteoclastelor. Pentru a preveni osteoporoza de menopauza trebuie inceputa administrarea foarte precoce, chiar in perioada premenopauza. Pentru osteoporoza senile, peste 70 de ani, se pare ca nu are efect.
Exista foarte multe scheme terapeutice. Una dintre acestea este o schema franceza: 50 u calcitonina zilnic timp de 5 zile, pauza 3 saptamani si se reia. Aceasta se asociaza cu calciu si fosfonatii.
5. Difosfonati. Blocheaza actiunea factorilor care stimuleaza rebsorbtia osoasa. Au o actiune prelungita mai ales pentru osteoporoza vertebrala. Effect deosebit de favorabil pentru osteoporoza de imobilizare, motiv pentru care le creste indicatia la varstnici.
Ca scheme terapeutica: 400 mg/zi – 14 zile, apoi 11 – 13 saptamani pauza si se repeta. Durata: 2-3 ani. Peste 80 de ani difosfonatii nu mai sunt indicati.
6. Fluorul. Preparatele fluorurate ar stimula ploriferarea osteoblastelor, dar la batrani, acestia avand tulburari renale, exista pericolul acumularii fluorului in organism cu efecte toxice consecutive. Doza este de 21-23 mg Fl element/zi in asociere cu 1 g Ca puls vitamina D.
7. Vitamina D. la batrani sinteza tegumentara nu mai poate fi luata in considerare. Se recomanda zilnic 400 u vit D mai ales in toata perioada sezonului rece. In prezenta unui hiperparatiroidism secundar al batranului, doza se va dubla la 800 u/zi in asociere cu calciu.
8. Exercitiul fizic. Este bine stabilit ca imobilizarea antreneaza oateoporoza, dar este tot atat de adevarat ca exercitiul fizic nu numai ca o poate preveni, ci chiar o poate ameliora cand ea s-a instalat.
O serie de studii au aratat ca exercitiile fizice pentru tonifierea musculaturii paravertebrale executate cu persistenta zilnic, timp de cel putin 3 luni, determina o crestere notabila a densitatii osoase a coloanei vertebrale osteoporozate.
In general, pentru a obtine rezultate positive sunt necesare exercitii care determina presiuni de incarcare a structurilor osoase si contractii ritmice musculare. Excitarea in acest fel a periostului este un stimul pentru formarea de os.
Programul fiziokinetic in osteoporoza va cuprinde:
• Exercitii de tonifiere a musculaturii paravertebrale (din decubit ventral, ridicarea capului si umerilor alternativ cu extensia alternativa a membrelor inferioare) si a musculaturii abdominale (din decubit dorsal, ridicarea membrelor inferioare sau a trunchiului, bicicleta in aer);
• Mersul pe jos, pedalatul la bicicleta mobile sau fixa;
• Evitatrea posturilor delordozante lombare si cifozante dorsale;
• Evitarea aplecarilor inainte a capului. Aceste ultime doua indicatii sunt considerate ca ,,regula de aur” a osteoporozei.
• Purtarea intermitent de lombostate inaltate (si cu sprijin dorsal) in ortostatism si mers;
• Dormitul pe pat tare, cu o perna mica sub cap si un sul sub spate.
Concluzie: osteoporoza este unul din principalii dusmani ai varstei a treia si ca ea poate fi combatuta daca medical ii va acorda din timp atentia pe care o merita.
